O melodie foarte frumoasa! ˝Te-am visat aseară, tată…”

“Mi-as fi dorit sa-i fi spus tatalui meu: ‘te iubesc, tata’, insa niciodata nu am avut puterea de a face acest lucru, pentru ca tatal meu era o fire foarte autoritara. Un parinte ferm…

“Mi-as fi dorit sa-i fi spus tatalui meu: ‘te iubesc, tata’, insa niciodata nu am avut puterea de a face acest lucru, pentru ca tatal meu era o fire foarte autoritara.

Loading...

Un parinte ferm, intransigent, preocupat in exclusivitate de cariera, care, de cate ori suntem impreuna acasa, in familie, este stresat, nu discuta decat despre problemele de serviciu si, inevitabil, incepe sa tipe cand ceva i se pare ca nu merge conform cu asteptarile sale”.

Aceasta fraza ar putea parea oarecum contradictorie, la prima vedere, si nu lasa sa se inteleaga diferenta considerabila dintre un “tatic” si un tata.

Un “tatic” este cel care se joaca impreuna cu cei mici, ii asculta, ii sfatuieste, ii linisteste cand sunt agitati si ii consoleaza cand sunt tristi, ii ajuta sa descopere, sa inteleaga viata, si sa se resemneze atunci cand aceasta este nedreapta.

La polul opus, un tata este cel care interzice, sanctioneaza orice greseala, refuza sa comunice sau chiar ameninta. Este un om care, in loc sa aiba darul de a-i linisti pe copii, mai mult ii agita, si ale carui reactii, previzibile sau nu, ii inspaimanta pe acestia.

De fapt, acest gen de tata – care, in loc sa-si ingrijeasca si sa-si linisteasca el insusi copiii, ii trimite la mama lor, care intervine numai pentru a restrange libertatea de actiune, a interzice, a reaminti ce trebuie si ce nu trebuie facut, precum si pentru a critica – este cel mai intalnit in cazul celor de varsta mea, care au fost copii o data cu mine.

De asemenea, astfel de tati se comporta similar si cu sotiile lor, la fel de intransigent, ceea ce ii determina pe cei mici sa se indoiasca de autoritatea mamei lor.

De fapt, in generatia mea, majoritatea copiilor aveau tata si foarte putini, “tatic”.

Tati distanti, deseori inaccesibili, care nu-si manifesta decat extrem de rar sentimentele, retinuti si dedicati in exclusivitate fie carierei, fie altor angajamente exterioare familiei.

Iar copiii acestui tip de tata nu au ocazia si, cu timpul, nici curajul de a spune “te iubesc”, de a se “abandona” in bratele parintilor, de a-i infrunta fara teama cand situatia o cere si, cu timpul, unii isi pierd increderea in sine.

Ajunsi la maturitate, acesti copii poarta in adancul sufletului lor “amprenta” lipsa contactului direct si a comunicarii cu cei din jur.

Sunt permanent “in garda” raportat atat la propriile sentimente si trairi, cat si fata de cei din jur. Rana din copilarie, pe care de altfel incearca sa o ascunda, face ca ei sa aiba dificultati in a-si exprima sentimentele si a vorbi, in general, despre ceea ce simt, pentru ca se tem ca acest lucru i-ar face sa devina vulnerabili.

Nu de putine ori, deveniti la randul lor parinti, acesti copii tind sa fie hiper protectori cu propriii copii, cazand, astfel, in extrema cealalta.

Analog, exista posibilitatea sa fie si mai intransigenti decat propriul lor tata. In felul acesta, ciclul continua si alti copii vor ajunge sa fie si ei traumatizati.

Poate nu ar trebui uitat faptul ca, in afara de “mamica”, un copil are nevoie, pentru a se putea dezvolta optim in plan psihologic si afectiv, de o mama, in egala masura cum are nevoie de un “tatic” si de un tata. Echilibrul reprezinta cea mai buna solutie.

Loading...